La Cabana Malaiesti

[Jose Song]

Ne înghesuim opt oameni în vagonul de personal, rontaind prajiturele si chipsuri, la începutul unei escapade de weekend în Bucegi. Picotim, mistocarim, baietii stau cu ochii pe pustoaicele de generala plecate în vacanta... pe la mijlocul calatoriei ne apucam de cântat si, aproape în acelasi timp, îsi face aparitia pe culoar un acordeonist care se pare ca da în fiecare weekend o nota de autenticitate româneasca pârtiei Clabucet.

Excursia tinteste Malaiesti (1720 m), unde unii dintre noi merg pentru prima data. Pornim alert spre cabana Gura Diham (982 m) si de acolo luam în piept urcusul spre cabana Diham (1320 m) - etapa de reacomodare cu urcatul pe munte pentru cei care au facut o pauza consistenta de la drumetii... La finalul urcusului, înainte de valea care ne duce la Diham, intram într-un peisaj de poveste cum nu am mai vazut niciodata - brazi ninsi, zapada pufoasa, crengi îmbracate în alb si liniste... tulburata temporar de huruitul unor ATV-uri care ne-au ajuns din urma, ne-au depasit si s-au împotmolit în zapada.

O ciorba scurta la Diham si drumul se continua cu o coborâre relaxanta pe "cruce albastra" pâna lânga un râusor peste care trece un podet - ca în basme. Curge în mici cascade peste pietre si copaci cazuti de-a curmezisul - pauza pentru sedinta foto urmata de un drum lung prin nameti. Pare ca nu se mai sfârseste niciodata... chitara din spate e tot mai grea... în urcus ne întâlnim cu alti calatori pe care îi vom revedea sus la cabana. O fata îsi trage sufletul cu greu, baiatul care o însoteste porneste înainte carând si rucsacul ei. Dupa ceva timp, îi cedez si eu chitara lui Leone. Un alt nene sta tolanit în zapada - de zici ca e cel mai confortabil mediu în care te poti odihni - si fumeaza. Pe drum ne pierdem unii de altii, Leone e undeva înainte, Ana a ramas si ea în urma, cu Cristi care cara cea de-a doua chitara. Am plecat la 10.30 din Busteni, iar cam pe la 5.30 am ajuns la cabana. Bem rapid un ceai si ne cazam în anexa cabanei (20 lei/noapte) unde, la prima impresie, e superfrig. Camera e încalzita cu o sobita, pragul de la usa lipseste cu desavârsire; în locul lui, o distanta de vreo 10 cm ne asigura ventilatia.

Distractia începe o data cu dezbaterile pe tema "unde sa cântam". Într-un final, ne decidem pentru bârlogul nostru de la etajul anexei. Dupa vreo câteva melodii - de-abia ne încalzisem pentru lalait - apare un tip care ne spune ca el este cazat la parter si ca sa nu mai cântam pentru ca vrea sa doarma. Ramânem cu gura cascata, dezamagiti - nu ni s-a mai întâmplat niciodata asa ceva. Si în timp ce se nastea o noua dezbatere - ce facem: întrerupem cântarea sau mergem în sala de mese, degetele mele continuau sa ciupeasca într-o doara corzile - producând sunete destul de discrete, credeam eu... Înghetam însa când spargatorul de petrecere se întoarce, da usa de perete cu o lovitura de picior (care a si lasat o gaura în palul subtire) si racneste: "Credeam ca m-am facut înteles ca vreau sa dorm". Ne lamurim ca e beat, dar ma trezesc vorbind ca "asa se face la munte, vin oamenii sa cânte, asta e atmosfera" si ca "e spatiul nostru privat, am platit pentru el si putem sa facem ce vrem", timp în care a lansat si el un discurs cu cele mai multe expresii populare pe secunda, bune de preluat în vocabular si facut misto dupa aceea: "Auzi, tuti? E gigasimplu, eu vreau sa dorm! Ma doare pe mine la bascheti ca asa e la munte. Vrei sa te doara si pe tine la bascheti?" (a doua zi, mai ca era sa-mi ramâna numele "tuti" de la mistourile post eveniment).

Decidem ca nu are rost sa ne punem mintea cu oamenii beti si, dupa ce Ioana se întoarce din sala de mese cu vestea ca acolo sunt doritori sa ne asculte si sa cânte, ne strângem orchestra (doua chitari si o tamburina) si descindem. La cabana, un grup de vreo zece barbati se serveste dintr-o oala mare cu vin fiert (am apreciat noi ca ar avea zece litri) si au mare chef de distractie. Dam nas în nas si cu spargatorul de recitaluri care ne spune nonsalant - "acum, daca tot m-ati trezit, am venit sa va ascult". îi zic: "Asta mi se pare culmea nesimtirii" si îmi raspunde: "Culmea nesimtirii? înseamna ca sunem în elementul nostru".

În decursul serii, am avut parte de reactii dintre cele mai ciudate la cântecele noastre, având în vedere adunarea pentru care am cântat - majoritatea beti. La un moment dat, pe la început, pentru ca era destul de multa galagie în sala, se ridica o doamna care tine sa îi puna la punct pe toti, spunându-le: "Faceti un pic de liniste, sa îi auzim pe copiii astia cum cânta, ca nu mai vedeti asa ceva în ziua de azi". Se face un pic de liniste si noi trecem peste moment bagând un Andrii Popa, dupa care zgomotul de fundal se reia. Pe parcursul serii, s-au perindat pe la noi tot felul de personaje, gata sa ne dea sfaturi cum sa cântam mai bine - unul ne-a pus sa închidem toate caietele si sa cântam ce stim noi, altul i-a zis lui Bogdan sa învete sa cânte si cu vocea, nu doar din chitara, un altul - care era manga de când ajunsesem noi la cabana - se baga sa lalaie "cântec soptit". Mai spre miezul noptii, apar doi clujeni, luati si ei, dar înca lucizi care preiau chitara si continua concertul...

Când sa ne întoarcem în anexa, dam peste un nene care tocmai îl scutura pe un altul pe motiv ca "asa se vorbeste, ma, aici, în vârful muntelui? sa te duci sa vorbesti asa unde vrei tu, nu aici". Aflu de la Leone ca tipul vorbea la telefon de vreo zece minute într-un viu limbaj pornografic. De dimineata, baietii care au mai ramas în sala de mese dupa noi, ne spun ca s-a lasat si cu bataie si sânge, din motive necunoscute. Ce mai, ca la noi în Bucuresti, în cartierul Militari! Zici ca te retragi în munti sa scapi de "civilizatie" si uite ca nu poti. Plecam de la Malaiesti zapaciti de aceasta ciudata iesire la munte, convinsi ca nu ne vom întoarce prea curând... pacat de peisajul de iarna... Pentru mai multe informatii click aici: Cabane Bucegi